Azilului de bătrâni Odăi a devenit, pentru câteva ore, un loc al bucuriei, al dansului, al amintirilor frumoase, al speranţei. Într-o seara de mai, peste 40 de bătrâni s-au bucurat, timp de câteva ore, de o seară organizată, special pentru ei, de Asociaţia Hai să Ajutăm. Doamnele au primit mărgeluţe pe care le–au purtat cu mândrie toată seara, ca în vremea când erau tinere, iar domnii au purtat câte un papion. A fost o seară în care au dansat, au mâncat – după cine ştie cât timp! – prăjiturele, cozonac şi îngheţată, au depănat amintiri şi au învăţat paşii de bază la cha cha.
Seara a debutat cu şlagărele anilor ’50-’60. Domnii şi doamnele s-au aşezat frumos pe scăunelele puse pe marginea sălii, curioşi să vadă ce se întâmplă şi ce sărbătorim cu mărgeluţe şi papioane la gât. ,,Nu sărbătorim nimic. Ne-am strâns aici doar ca să ne bucurăm de o zi oarecare’’, a spus o voluntară.
Atmosfera, timidă la început, s-a înviorat odată cu împărţirea prăjiturelelor şi a îngheţatei. Fiecare dintre cei prezenţi aştepta, bucuros, ca voluntarii Asociaţiei Hai Să Ajutăm să le ofere câte un pahar de suc şi dulciuri. Mai târziu, învioraţi şi de muzica populară, au început să danseze alături de voluntari.
Aflat pe un scăunel, în colţul sălii, cu mâinile tremurânde, un bătrânel m-a rugat să-l ajut să îşi pună papionul la gât. ,,Nu e bine, mai strânge-l puţin că e prea larg!’’, mi-a spus un coleg de-al lui, la fel de în vârstă, care şi-a dat seama probabil că e prima dată când pun un papion. M-am conformat imediat, zicând în gând ,,Doamne, mulţumesc că nu trebuie să fac nod la cravată că nu m-aş fi descurcat nici atât!’’. Bătrânelul mi-a mulţumit cu o voce caldă, iar apoi s-a pierdut cu privirea spre mijlocul sălii unde, timid, câţiva colegi de-ai lui au început să danseze. Se gândea, probabil, la vremea când putea şi el să se bucure dansând pe ringul de dans. Acum, picioarele abia-i mai permit să se ridice după un pahar cu apă. La fel ca el mai sunt mulţi.
Dar ritmul muzicii se simte până şi dintr-un scaun cu rotile. ,,Am venit şi eu aici să mai aud puţină muzică, să mai văd şi oameni care se bucură. Mi-e greu toată ziua să stau singură în cameră, iar atmosfera aceasta mă face să mă simt mai bine’’, a spus o bătrânică, aflată în scaunul cu rotile.
,,Am primit nişte mărgeluţe albe, sunt foarte frumoase, dar nu aveţi şi o brăţară la fel?’’, m-a întrebat o bătrânică vioaie, arătându-mi, mândră, mărgeluţele pe care le-a primit. E surprinzător cum un lucru atât de mic şi aparent neînsemnat poate aduce atâta bucurie în ochii cuiva.
Surpriza serii a fost reprezentată de un spectacol de dans ţinut de Andreea şi Marius. Cei doi dansatori i-au impresionat pe cei prezenţi cu o coregrafie frumoasă de vals vienez, tango şi cha cha. Apoi, cei mai curajoşi dintre bătrânei, ajutaţi de Andreea şi Marius, au învăţat pasul de bază la cha cha. Unii s-au descurcat chiar surprinzător de bine. Şi cum ar putea fi altfel?! Doar printre cei 40 şi ceva de bătrânei se afla şi o octogenară care, timp de 10 ani, a făcut parte dintr-un ansamblu folcloric! Colegii ei au avut de la cine învăţa!
În acea seară de mai, atmosfera de la Azilul de Bătrâni Odăi a fost una specială. Spre deosebire de celelalte zile, atunci, câteva zeci de persoane s-au îndreptat spre camera lor cu zâmbetul pe buze şi cu o bucurie care li se citea în ochi. În timp ce ne strângeau mâna, ne spuneau ,,O seară bună!” şi ne rugau să mai trecem pe la ei. ,,De 10 ani sunt aici şi n-am văzut niciodată aşa ceva!’’ au fost cuvintele unuia dintre bătrânei, la plecare.
