Buna, eu sunt Andra!
S-a scris de atatea ori in cadrul acestui proiect „luati legatura cu Andra” sau „colega noastra Andra va sta la dispozitie”, incat m-am decis ca tot eu sa fiu cea care va trage si linia in urma acestui proiect. Lasand la o parte statistica, cine, cat si ce, de aceasta data vreau sa spun CUM.
Este al doilea an pentru mine ca si Project Manager al acestui proiect. Primul an a fost „incalzirea”. In acest al doilea an totul s-a dublat, in timp ce timpul s-a injumatatit. Dar sa o iau cu inceputul…
Anul trecut ne-am axat pe Bucuresti, anul acesta am vrut sa ajungem in parti unde se ajunge rar. Am pastrat 2 familii din Bucuresti, copiii din centrele de plasament ale Sectorului 4 si copiii de la centrul de plasament Sf. Nicolae. Am ales Pitesti si Rosiori de Vede si printr-o „incurcatura” fericita am ajuns si la Asociatia Concordia din Prahova, pe care am legat-o de locul acela atat de drag noua, Comuna Gherghita. Si la sfarsit au rezultat 700 de scrisori…700!!!
Putini oameni stiu ce presupune de fapt proiectul acesta. In mare, fiecare copil face o scrisoare, noi le adunam, le sortam, le postam pe site, le promovam, luam legatura cu fiecare spiridus, ne intalnim cu fiecare spiridus, preluam fiecare cadou, strangem toate cadourile, sortam ce avem si ce nu, completam ce nu avem, impartim pe locatii, stabilim program si trasee si impartim pe zile, sortam, verificam, reverificam si iarasi verificam…si iarasi verificam…V-am incurcat? Ideea este ca desi nu pare, vorbim de o munca titanica, de zile in sir de convorbiri telefonice (zile!, nu ore), de zile de sortat, de zeci de drumuri in trafic prin Bucurestiul de Decembrie.
Pe 17 decembrie am mers la Sf. Nicolae si la Sectorul 4, unde pe langa spiridusi nominali, aveam un sprijin imens datorita prietenilor de la BCR Asigurari de Viata si a celor de la Castel Imobiliare. Stiu ca acolo era „cel mai usor”, si blocate fiind in trafic pe Magheru, vorbeam cu unul din cei mai frumosi oameni pe care eu ii cunosc, Lucia, despre cum proiectul e sortit esecului anul acesta..Stiu ca am intrebat-o „e imposibil sa il ducem la bun sfarsit, nu?”, iar raspunsul ei a fost delicios de paradoxal „Mai, da…e imposibil, da’ sigur reusim…n-am nici cea mai vaga idee cum, nu prea avem cum sa reusim…da’ noi reusim!!”.
Pe 20 a urmat Rosiori de Vede cu 178 de copii aflati in plasament. Prima oara cand mergeam in „exterior”, iar in domeniul asta cand vine vorba de copii „prima oara” este intotdeauna sinonim cu „presiune”, cu „asteptari”, cu „rabdare”. Am avut un sprijin imens din partea colegilor de la Social Gym – am uitat sa mentionez si ca „prima oara” inseamna tot „presiune” si cand vine vorba de „prima colaborare”. Ceea ce este sensibil cand atatea „prima oara” se aduna intr-un eveniment e ca desi tu stii ce si de ce faci, cel mai mult conteaza cum reusesti sa le transmiti si celorlalti asta – se pare ca ne-am descurcat de minune intrucat Social Gym a ramas alaturi de noi si pentru Prahova 🙂
Pe 22 am fost la Pitesti, la 186 de copii proveniti din asistenta maternala si un centru pentru copii cu dizabilitati. Pitestiul este pentru mine „acasa”, asa ca toata ziua a fost un cocktail de emotii, un roller-coaster de la bucurie la furie, de la entuziasm la revolta…dar sufletul s-a facut in mine cat China cand am vazut mobilizarea pitestenilor mei. Din toate locatiile, Pitestiul a avut cei mai multi copii si cei mai multi spiridusi „locali”, iar pentru asta eu personal ma inclin in fata tuturor! Ma inclin in fata prietenilor alaturi de care am copilarit si crescut, in fata colegilor de liceu, in fata oamenilor care ne-au gasit pe internet. Va multumesc pentru increderea pe care ne-ati acordat-o, pentru sufletul pus in tot ceea ce a insemnat aceasta actiune si pentru ca vreti sa ramaneti alaturi de noi! Sunt mandra de orasul meu, si ca sa o citez pe Lucia „Si daca veneam doar pentru Eva, s-ar fi meritat tot!!”. La Pitesti am regasit fericirea pura!
Am incheiat proiectul pe 30 decembrie, din motive strict organizatorice, cu drumul in Prahova. Comuna Gherghita este renumita ca fiind locul meu de suflet de cand m-am alaturat ONG-ului. Intotdeauna ne ratacim, drumul e un adevarat labirint pana acolo! Acolo pana si frigul e mai aspru. Am fost cu 53 de cadouri pentru copiii din sat…la Gherghita sunt cred cei mai expresivi copii pe care i.am vazut vreodata, iar in nici 10 minute de la impartitul cadourilor curtea necimentuita se umpluse de masinute pe telecomanda…am inteles ca s-au jucat afara pana pe la 7 seara, desi era atat de frig incat eu m-am oprit din tremurat abia cand am ajuns la Ploiesti. Pentru mine Gherghita ramane locul de unde te intorci „om”.
Am pornit spre „Ferma pentru copii”, pentru prima oara. Ferma, casa Alexandra, casa Cristina si casa Eva fac parte din Asociatia Concordia. La Ferma locuiesc 73 de copii, pana pe la 16 ani. E … minunat! Am mers in multe centre, multe locuri, insa aici am ramas uimita de organizare, disciplina si…lipici 🙂 Casa Alexandra si Casa Cristina sunt centre de zi, unde in vacanta la ora 18:00 copiii sunt plecati, asa ca le-am lasat cadourile sub brazi, in speranta unei surprize tare frumoase:). Pe la 18:00 si ceva am ajuns la Casa Eva…aici sunt tinerii care se pregatesc sa iasa din sistem. Pot spune doar ca am ramas fara cuvinte, a fost modul perfect de a incheia acest proiect…a fost incununarea a doua luni de munca asidua, a fost exact ce imi trebuia ca sa inchid anul cu certitudinea ca ceea ce fac in Hai sa Ajutam de-a lungul unui an, merita sa fac o viata!
Statistic vorbind, am tras linie rezultand 700 de copii cu scrisori individuale; 3 familii,un sat si saci intregi de haine si jucarii.
Personal, va multumesc! Tuturor care ati citit randurile mele…fie ca sunteti colaboratori, copii participanti in proiectele noastre, prieteni sau vizitatori ai site-ului. Va multumesc si va doresc ca in fiecare nou an sa va pierdeti macar pentru cateva clipe in bucuria sincera a unui copil ce pana atunci v-a fost strain!
Iar voluntarilor si totodata prietenilor mei, spiridusilor neobositi… ma inclin in fata voastra oameni minunati! Ma inclin pentru timpul investit, pentru sufletul pe care il puneti, pentru ca ma suportati (imi cer sincer scuze ca sunt un mic Hitler uneori) si pentru ca stiu ca ma pot baza pe voi oricand…Lucia, Marius, Luminita, Oana, Ionela, Andreea, Bogdan, Cristi..lumea are nevoie de mai multi oameni ca voi!
Si nu uitati, pentru un copil sau un adolesent, e de ajuns ca o singura persoana, intr-un singur moment, sa ii fie alaturi, pentru ca viata lui sa se schimbe pentru totdeauna!
Cu drag, aceeasi colega perfectionista,
Andra
P.S. Am adunat mult mai multe poze, insa pacate, politica de confidentialitate in ceea ce priveste minorii ne permite sa publicam mai putintele 🙁